Sute de utilizatori ai noului iPad au reclamat pe site-ul de suport al Apple, dar şi pe forumuri online supraîncălzirea aparatului, iar o organizaţie influentă de protecţie a consumatorilor din SUA a anunţat că investighează reclamaţiile şi va publica rapid concluziile, scrie Mediafax. Consumer Reports, care verifică o gamă largă de produse, de la electronice [...]
Suntem agresaţi cu iod de zeci de ani, iar asta trebuie să înceteze. Nu de alta, dar ne pândesc boli grave, inclusiv afecţiuni oncologice. Este solicitarea făcută de reprezentanţii Asociaţiei Operatorilor din Agricultură Ecologică. Ei le cer guvernanţilor să schimbe actuala lege care interzice vânzarea sării normale în magazine. Un risc există, ne transmit şi [...]
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a solicitat, marţi, la instanţa supremă, pedepse de închisoare cu executare în cazul fostului premier Adrian Năstase, a soţiei acestuia, Daniela Năstase şi a Irinei Paula Jianu, în dosarul “Zambaccian” în care sunt acuzaţi de fapte de corupţie. În faţa judecătorilor instanţei supreme, procurorul DNA a arătat că acuzaţiile de [...]
Comisia anti-monopol din Bulgaria a anunţat vineri că Lukoil Bulgaria, OMV, Rompetrol Bulgaria şi Naftex Petrol au fost implicate în acorduri de fixare a preţurilor carburanţilor. “Ilegalitatea a constat în încheierea unui acord interzis şi coordonarea practicilor de stabilire a preţurilor, pentru a limita concurenţa pe pieţele en-gros de benzină şi motorină”, se arată într-un [...]
Fostul lider al Al-Qaida, Osama ben Laden le-a cerut subordonaţilor săi, înainte de a muri, să organizeze celule speciale în Afganistan şi Pakistan pentru a ataca avionul preşedintelui Barack Obama şi pe cel al generalului David Petraeus. “Motivul pentru care trebuie să ne concentrăm asupra lor este că Obama este liderul necredincioşilor şi după uciderea [...]
Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri, că actuala putere “dă târcoale” PNL şi PSD, “în speranţa că unul dintre aceste partide va trăda” USL pentru a salva PDL, susţinând că liderii democrat-liberali “încearcă să întreţină iluzia că cineva s-ar mai compromite cu ei”. Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Ploieşti, cum comentează afirmaţia [...]